marți, 12 iunie 2018

Provocare sau adevăr după 10 ani!


Am fost provocată să scriu despre bere! Nu oricare, ci una care împlineşte 10 ani de când a apărut pe piaţa! Şi sunt sigură că toţi iubitorii de bere au încercat-o şi apoi au revenit la ea cu drag!
Şi să spun şi un adevăr, totdată!
Este o bere bună, fraţilor! Are gustul acela neaoş, românesc, care merge cu mici, grătare şi iarbă verde! Sau o partidă de pescuit! Cu, sau fără peşte, nu contează, căci firul întins nu se mai vede după câteva pahare!
No, e cam puţin zis până acum, nu?! Poi… vă mai zic că este făcută numai din ingrediente naturale, aşa cum îmi place mie! Adică apă, malţ, mălai – daaaa, mălai! Şi, desigur, hamei! Reţeta?! He, am vrea noi să o ştim!… Pot să vă spun doar că este una tradiţională! Aparte! E reţeta aceea care îi dă savoare, distinctie şi un gust unic, imposibil de uitat!
Aaa! Încă ceva care îmi place la ea! Este o bere ne-pas-te-u-ri-za-tă! Filtrată la rece cu nuştiu ce tehnologie super-truper! Este acea bere vie, proaspătă, pe care o simţi cum se împrieteneşte imediat cu fiecare celulă din corpul tău!
Eee, acum cred că aţi ghicit despre ce bere era vorba! Nu???!
Băi, vă mai dau doar un ultim indiciu! Începe cu Al şi se termină cu bacher!
Exact! Este berea Albacher! Ea e sărbătorita noastră!
No, la mulţi ani şi… paharele sus!


duminică, 1 aprilie 2018

Femeile au nevoie de iubire – primul meu roman

Dragii mei, dacă sunteţi interesaţi, acum puteţi citi primul meu roman – “Femeile au nevoie de iubire”.  Încă nu există în varianta tipărită, dar, pentru o mică sumă, se poate downloada în format electronic. Plata se poate face prin paypal sau prin card prin site-ul paypal.com care este sigur.
Toţi bănuţii obţinuţi astfel îi voi folosi pentru a tipări cărţile şi toţi cei care au contribuit vor primi un exemplar!
http://simpluiza.com/femeile-au-nevoie-de-iubire/

joi, 29 martie 2018

Prima mea carte

Este o carte cu poezii care ilustrează trăiri diverse, interioare. Versuri albe, sau versuri cu rimă, fiecare dintre texte se poate pune uşor pe muzică. Pentru cei care mă cunosc, cartea va fi o surpriză plăcută. Dar nu numai… Am strâns aici, an de an, lacrimă cu lacrimă, sau zâmbet cu zâmbet, trăiri interioare de o mare intensitate. Cartea aceasta este asemeni unei esenţe într-o fiolă mică. Este o parte din mine.

duminică, 18 februarie 2018

Sunt un arbore care renaşte


Asculta-ma

Mă deschid.
Asemeni unui arbore îmi trag acum seva din pământ cu o sete incredibilă!

Energia urcă prin canalele adormite. Incepe creşterea pe verticală!
Rădăcinile se înfig mai adânc în sol!
Crengile se înalţă spre cer!
Norii rămân agăţaţi printre crengi ca nişte fuioare deşirate de vată!

Fruntea se descreteşte şi frunzele încep să crească in formă de inimi. Lacrimile, sevă născută din iubire, devin verzi!

Acum sunt un arbore al vieţii!
Inima îsi deschide aripile boţite care devin tot mai puternice!

Păsările încep să învie în cuiburile de spini. Se zbat o clipă şi îşi iau zborul către cer!

Ramurile infrunzite acum dirijează o simfonie a iubirii! Conturul se pierde, devin TOT!

O nouă realitate se naşte!

Aveam nevoie de tine ca să redescopăr naşterea din cenuşă, căci lângă tine am fost un plop trăznit de iubire!

7b271d0f51f934288cf407d1a308d530bb41f91d

Când egoul ucide iubirea

Nu ştiu care a fost înţelegerea dintre noi înainte de întrupare… Nu mi-o mai amintesc… 
Dar simt că nu am împlinit-o…

Am visat… am crezut în visul acela… şi în tine, iubire…
Am destrămat toate structurile care păreau să mă ţină pe loc pentru a fi cu tine…

M-am destramat pe mine însămi până la sânge…

Nimic nu s-a împlinit…
Iar acum, după o eternitate, tot ce vreau este să nu mai simt durerea…
Durerea asta surdă! Care mă strânge de gât…

Ma sufoc… eu în mine însămi… într-o neputinţă crâncenă…

Nu mai pot ajunge la tine… Eşti tot mai departe… Visul devine o amintire însângerată…

Am pierdut prea mult din mine…
Aproape că nu mai sunt nimic din ce am fost…
Am devenit tăcere, suferinţă, încrâncenare deşartă… Viaţa e acum o povară… Mă zbat să mai iau o gură de aer şi doare cumplit!

Cum e posibil ca o iubire atât de mare să doară atât de mult?!
Parcă e un blestem!

Nu pot schimba de una singura ceea ce tu nici măcar nu vrei să vezi…
Şi nu mai pot sta să văd cum te adânceşti în povestea asta pe care nu o înţeleg… şi în care nu îmi mai am locul, rostul…
Ne-am îndepartat atât de mult de sintonia iubirii…
Egoul domneşte între noi, chiar şi acum când am pierdut tot…

Iubirea ar fi trebuit să topească egoul ăsta cretin! Să dea sens întâlnirii noastre! Un sens sublim!
Dar nu a fost deloc aşa…
Lupta interioară s-a extins, ne-a infestat iubirea… care a devenit neputincioasă, slabă, bolnavă…


Tot ce mai pot face e să mă rup din strânsoarea ta. Să mă desprind. Să îmi cos rănile şi să caut un nou vis… 

Renaştere

Mă dezbrac de piele.
Şi odată cu ea de toate mângâierile primite.

Mă dezbrac de muşchi şi tendoane.
Şi odată cu ele de toate îmbrăţişările deşarte.

Îmi iau oasele, unul câte unul, şi le desfac din cartilagii.
Am ramas o cutie toracica şi o coloană vertebrală.

Coastele, casă pentru inima însângerată, se deschid  de la sine.
Ca două aripi de înger uitat pe pământ.

Inima tresaltă, aminindu-şi eliberarea.
Se zbate uşor, legată încă de trup…
Spinii încep să muşte mai adânc din muşchii ei obosiţi…

O pasăre prinsă în mărăcini…

Amintirea unui legământ uitat la naştere devine morfină…
Durerea dispare… se disipă într-o karmă ce va să vină…
Mă ridic din corsetul însângerat, suflet rătăcit prin culisele vieţii…

Şi îmi reiau uitarea într-un alt trup.